Semnele homeopatice și simptomele

Semnele homeopatice, simptomele homeopatice [1]

Atât simptomele din Materiile medicale, cât  si simptomele si semnele homeopatice colectate de la pacient în timpul consultului trebuie să fie foarte bine precizate. Constantin Hering, un homeopat german care a devenit „părintele homeopatiei americane”

Fig 1. Constantin Hering (1800-1880), ”părintele homeopatiei americane”

a fixat într-o formă uşor de reţinut cerinţele unor semne homeopatice complete  pe care le-a pus în formă de cruce.

Fig 2. ”Crucea lui Hering”, de definire a simptomelor și semnelor homeopatice.

Ele sunt:

1. Localizarea: aceasta trebuie făcută cu cât mai mare precizie atât pentru simptomele particulare, cât şi pentru tendinţa generală de a face afecţiuni în anumite zone sau organe, aşa numitul tropism – există remedii cu tropism pentru ochi (Euphrasia) sau pentru şold (Natrium sulphuricum), pentru partea dreaptă a capului (Sanguinaria) sau pentru cea stângă (Spigelia) ş.a.m.d.

De asemenea se notează iradierile, migrarea sau înlănţuirea unor localizări (de ex. de sus în jos sau invers; de la dreapta la stânga etc.) Are importanţă lateralitatea,  că un pacient prezintă mai mult simptome pe partea dreaptă (de ex. Lycopodium) sau pe partea stângă (Lachesis), că durerile sunt pe suprafeţe mari sau pe suprafeţe mici (Kali-bi), că sunt fixe sau eratice (Pulsatilla). În cazul unor semne obiective, este importantă atât localizarea cât şi descrierea cât mai exactă a leziunilor (de exemplu forma unui ulcer; localizarea aftelor; aspectul mucoaselor etc.)

2. Senzaţiile: simptomele sunt resimţite subiectiv diferit de diverşi indivizi şi aceste senzaţii pot face diferenţierea între remediile homeopatice. Durerea, de exemplu, poate fi ca de arsură (Arsenicum, Sulphur etc.) de tracţiune, ca de împungere sau săgetătoare, contuze sau ca o presiune. De asemenea, trebuie notate şi senzaţiile generale, de ex. lipsa de aer (Ignatia) senzaţia de somnolenţă (Nux moscata), de oboseală (acizii) sau de amorţeală (Gnaphalium).

Prin marea importanță acordată senzațiilor, homeopatia  este o terapeutică ce ia în seamă subiectivitatea suferinței umane, felul particular în care individul își trăiește și interpretează propria suferință. Nu există o ”obiectivitate” a felului în care un om percepe durerea : ea poate fi percepută ca presiune, tracțiune, arsură, explozie, ș.a.m.d. și toate acestea sunt luate în seamă de homeopatie.

3. Modalităţile: constau în împrejurările şi condiţiile care ameliorează sau agravează simptomele si semnele homeopatice.

Agravările pot viza anumite condiţii meteorologice, climatice, anumite perioade naturale, de exemplu agravare iarna (Petroleum) sau la căldură (Sulphur), la umezeală (Dulcamara) sau la uscăciune (Causticum); agravare la vânt (Aconitum) sau înaintea furtunii (Phosphorus), la lună plină (Sulphur) ş.a.m.d.

Există modalităţi orare, de ex. agravare la 1 noaptea (Arsenicum) sau între 3 şi 5 (Kalium). Modalităţi în funcţie de acte fiziologice, de ex. bând apă rece (Phosphorus) sau mâncând (Abrotanum) etc.

4. Concomitenţele: semnele homeopatice nu apar niciodată singure. Concomitentele reprezintă asocierea unor simptome sau semne din domenii diferite (de ex. cefalee cu greață sau cu fotofobie) dar cuprind şi alternanţe ori succesiuni morbide între boli sau simptome; de ex. astm care alternează cu diaree sau amigdalite urmate de simptome reumatismale. Concomitențele pot cuprinde asocierea unor:

–         domenii diferite de patologie ( de ex. Colopatie spastică și rinită alergică) sau

–         între o patologie și caracteristici mentale ( rinita alergica și atacuri de panică) ori

–         între simptome din domenii fiziologice ( sete de aer și crampe), sau

–        combinații între aceste domenii, de la cele subiective la cele obiective, de la fiziologice la patologice, de la caracteristici tipologice la semne locale de boală.

 Aceste concomitențe sunt calea prin care se deschide abordarea holistică din homeopatie, în care semnele și simptomele nu apar izolate ci in configurații [2], aparținând cuiva, unei persoane reale și particulare, cu toate ale ei.

O mare importanţă, uneori determinantă pentru găsirea  remediului homeopatic, este cauzalitatea; momentul, factorul sau prilejul care au declanşat apariţia simptomelor şi bolilor. Pacienţii recunosc adeseori aceste cauzalităţi afirmând „din acel moment nu m-am mai simţit bine” ( never well since)[3]. Este de precizat că homeopatia atribuie cea mai mare importanţă cauzelor psihice sau emoţionale care pot afecta profund individul; moartea unui apropiat (Ignatia, Natrium muriaticum) stresul profesional (Nux vomica), abuzurile în copilărie (Staphisagria, Carcinosinum) furia (Colocynthis) etc.

 În homeopatie însă, în afară de partea verbală ( semne verbale, sau simptome) , avem și semne nonverbale, ce pot fi generale ( precum mersul, postura, mimica, gesturile) sau locale ( aspectul pielii, al mâinilor, al diferitelor leziuni, etc.). Important este faptul că și aceste semne, pentru a deveni semne homeopatice, trebuie particularizate, trebuie caracterizate în detaliu și înțelese în relația lor cu remediile homeopatice[4].

Iată câteva exemple de semne homeopatice aflate corelate cu remediul Nitric acidum la un pacient, din fototeca personală

Fig 3. Mână nitrică, cu accentuarea pliurilor fiziologice și eczema uscată

Fig 4 si Fig 5. Veruci nitrice ( același caz)

Fig. 6. Eczema nitrică: cruste galbene, piele crăpată liniar (același caz)

Fig 7. Talpa la Nitric acidum : colorarea în galben a tălpii (același caz)

Din toate acestea se poate deduce că semiologia homeopatică este extrem de complexă şi merge în cele mai amănunţite detalii, scopul ei fiind acela de a crea o imagine cât mai completă a suferinţei pacientului şi de a-i înţelege resorturile şi nuanţele, pentru a-l preciza ca individualitate și  pentru a acționa mai apoi eficient în suferințele sale.

Comments

comments