Principiul totalitatii simptomelor

Principiul totalitatii simptomelor și semnelor.

Pentru ca imaginea pacientului să fie cât mai exactă, trebuie luate în considerare toate semnele și simptomele homeopatice  (am discutat deja la ”Simptomele homeopatice” )  pe care le prezintă acesta, dar şi o serie de caracteristici ale sale care îl precizează ca individualitate.

Principiul totalitații nu este o noțiune abstractă în homeopatie ci modul ei de a opera zi de zi. Ce înseamnă principiul totalității?  În primul rând un mod de a vedea persoana umană fără rupere și discontinuități. Pentru homeopatie, mintea și trupul nu sunt separate, ci un întreg:  cele ale minții se exprimă în corp, cele ale corpului se exprimă în minte, mereu și mereu. Nu numai că se influențează reciproc, ci pur și simplu sunt una.

De-a lungul istoriei homeopatiei au apărut curente, mai degrabă filozofice, care au dat, în discuțiile si paradiscuțiile lor,  fie primordiul minții ( ”mentaliștii”),  fie au dat o mare importanță bolilor fizice (”patologiștii”). Când ne uităm însă la cazurile unora si ale altora, indiferent de opiniile lor filozofice, vedem însă aceeași abordare integrală a medicinei, în care cele două aspecte nu sunt disjuncte, așa cum par în teorie, ci fundamental împreună.

Atunci când vorbim de principiul totalitatii simptomelor în homeopatie sunt două noțiuni de clarificat:

1. Totalitatea calificată : orice simptom și semn are cu atât mai multă  importanță în homeopatie cu cât este mai individualizat, particular, caracteristic, straniu. Toate semnele sunt de luat în seama, dar cele particulare sunt calificate ca fiind mai importante .

2. Totalitatea calificată este o totalitate semnificativă într-un context dat, nu neutră și nici o simplă adiție matematică, ci conform unui principiu de coerență în care particularul primează asupra generalului. Cele două categorii se pot lumina reciproc: un semn general poate deveni semnificativ într-un anumit context și invers.

Desigur, au mare importanță bolile pacientului, modalitățile lor, senzațiile resimțite  dar și semne nepatologice ce țin de firea pacientului, de modul său de a fi. În acest caz, simptome aparent generale, precum aversiunile și dorințele, devin particulare, fie prin intensitatea lor, fie prin asocierea lor cu anumite boli.  Astfel au o mare importanță dorințele (de ex. dorinţa de sare la Nat-m sau de lucruri acre la Sepia), aversiunile (de ex. aversiunea față de curenții de aer la Silicea sau Hepar sulphuris), caracterul şi temperamentul  (de ex. avariția la Arsenicum sau tendința colerică la Nux vomica), întâmplările semnificative ale vieții, bolile personale sau ale rudelor etc., chiar dacă ele nu par să aibă legătură cu afecțiunea prezentă.

Homeopatul trebuie să reconstituie din acest puzzle de fragmente disparate o imagine coerentă şi unitară, care să ducă mai apoi la remediul curativ similar. Conceptul de totalitate a simptomelor [1]a fost introdus de Hahnemann, dar el nu înseamnă o simplă adiție de simptome  ci o configurație semnificativă, în care simptomele sunt legate între ele într-un tot unitar complex și coerent[2].

În principiul totalitatii, deși toate simptomele trebuie luate în considerare, cele mai importante sunt cele mai particulare, neobișnuite sau caracteristice pacientului. Este o muncă de valorizare absolut necesară în care medicul trebuie să discearnă elementele cele mai semnificative și care fac ca homeopatia de clasă să fie o adevărată artă a înțelegerii ființei umane.

Comments

comments