Principiul similitudinii.

  Principiul similitudinii – „similia similibus curentur”

Este principiul fundamental al homeopatiei, care care a dat numele acestei discipline (grec. Homoios = similar,” de același fel”,  de unde și întreaga familie homo-gen, homo-sexual etc.).

Conform acestuia orice substanță capabilă să producă anumite simptome asupra indivizilor sănătoși în doze ponderale este capabilă să le şi vindece în doze diminuate[1]. De aceea, fundamentul faptic pe care se bazează homeopatia îl reprezintă colecțiile de simptome produse de diferitele substanțe, grupate în cărți numite Materiile Medicale homeopatice. Pentru un bun rezultat al tratamentului homeopatic, trebuie ca imaginea substanței (rezultată din toxicologie sau experiment pe omul sănătos) să se suprapună cu imaginea simptomelor pacientului.

Cum însă simptomele generale (oboseală, inapetență etc.) sunt comune mai tuturor substanțelor, de cea mai mare importanță pentru găsirea remediului corect sunt simptomele „particulare, stranii, neobişnuite” [Organon,157] care individualizează cazul și care, regăsite în Materiile medicale, aduc mai multă certitudine în găsirea substanței curative. Principiul similitudinii constă, în esență, din confruntarea a două imagini constituite din semne: imaginea semnelor pacientului viu și concret și imaginea semnelor rezultate din toxicologie, efecte adverse și experimentări.

Deoarece, în timp, baza de date a simptomelor și semnelor homeopatice s-a lărgit considerabil, a apărut nevoia unui instrument de lucru în care să figureze toate simptomele şi substanțele care le-au prezentat, fie în toxicologie, fie ca efecte secundare, ori ca efecte adverse la administrarea lor medicală sau socială ( de ex. Opium, sau Cannabis Indica). Acest instrument este repertoriul homeopatic care grupează simptomele pe capitole și localizări (de ex. „Mentale”, „Cap”, „Abdomen” etc.), care defineşte fiecare simptom cu toate modalităţile şi aspectele sale şi indică remediile la care respectivele simptome au fost găsite.

Cel mai celebru repertoriu este acela al lui J. T. Kent. Astăzi, cele mai uşor de utilizat repertorii sunt cele în formă electronică, programe de calculator care permit o căutare rapidă şi analize detaliate. Deşi toate simptomele pacientului trebuie luate în considerare, nu toate au aceeaşi importanţă. Cele mai pregnante, cele mai particulare sau cele resimţite mai intens sunt mai importante. Atunci când se iau în considerare toate simptomele pacientului şi se caută remediile corespunzătoare în repertoriu, se face o aşa numită repertorizare; când unor simptome li se atribuie un grad mai mare de importanță se face o ierarhizare a simptomelor.

Aceste două operaţiuni sunt importante pentru a găsi remediul similar  ( sau similimum) pacientului. Din punct de vedere clinic există două tipuri de similaritate. Similaritatea completă (simillimum) este situația în care remediul găsit se suprapune în totalitate peste imaginea pacientului; el este „remediul pacientului” și are o acțiune profundă și rapidă. Nu întotdeauna este posibil de găsit acest remediu. De aceea, de multe ori se administrează un remediu homeopatic conform unei similarități incomplete (simmilia) un remediu care este cel mai apropiat stării pacientului, cu acțiune limitată şi temporară, care în timp trebuie completată cu un alt remediu. Pacienții înțeleg greu principiul similitudinii și adeseori și medicii. In homeopatie, paradigma Întregului ” holistică”  este chiar paradigma fundamentală. Nu suntem rupți nici de conjuncturi, nici de felul de nostru de a fi, nici de felul prin care ne interpretăm problemele. Și chiar mai mult, problemele noastre se interpretează singure, în algoritme  de care nu suntem conștienți, dar care pot răbufni în boli ce ne dor, ne fac viata grea sau ne ucid. Principiul similitudinii este un principiu simplu si eficace: cele ce ne fac rău ne pot duce spre cele ce ne fac bine, dacă avem un pic de înțelepciune  si înțelegere.

[1] Vezi si P. Bellavite, ”A scientific reapraisal of the principle of similarity”, Medical hypotheses (1997)49, 203-212 http://www.paolobellavite.it/files/124_1997_medhip.pdf