Materia medica homeopatica. Surse si origini
Materia Medica homeopatica. Surse.
Există trei surse principale pentru a forma imaginea acțiunii substanței ce va deveni, prin preparare specifică, în Materia medica homeopatica, remediul homeopatic[1]: toxicologia, inclusiv reacții adverse ale medicamentelor, experimentările voluntare sau involuntare și experiență clinică. Acestea sunt sursele pentru asa-numitele Materia medica homeopatice, ce sunt colecții de semne homeopatice și simptome specifice pe care orice homeopat le folosește pentru a prescrie un remediu homeopatic.
Prima dintre sursele Materia Medica este reprezentată de rapoartele de toxicologie (care arată efectul substanței în intoxicări accidentale sau ocupaționale) şi de rapoartele asupra iatrogeniilor, a simptomelor apărute ca efecte adverse în urma administrării de medicamente. Este o sursă importantă pentru că aduce simptome de mare certitudine ce reflectă efectul primar, direct, al substanței asupra organismului. Astfel a rezultat, de exemplu, că Belladona produce midriază, Mercurul ulcerații, Plumbul colici și polinevrite, etc.
O a doua sursă a Materiilor Medicale o reprezintă simptomele apărute în urma administrării de substanțe diluate, sub limita toxică, la voluntari sănătoși, în scopul producerii experimentale de simptome specifice. Procesul se numește probare, patogenezie, sau, în termenul încetățenit englezesc, proving şi are ca rezultat simptome care reflectă mai mult efectul secundar al substanței, respectiv reacția organismului. Simptomele rezultate sunt de multe ori foarte specifice şi particulare pentru că rezultă din sensibilitatea specifică a unor probatori la acea substanță. În fotografiile de mai jos, avem , in primele două, o imagine a unei reacții adverse cutanate rare la administrarea de sulfat de bariu. In a treia fotografie, avem imaginea unei erupții cutanate la un caz homeopatic de Baryta Sulphurica. Se poate observa similitudinea ca aspect intre cele două.
Noţiunea de individ sensibil este esențiala pentru homeopatie: aşa cum indivizii care au o anumită sensibilitate la o anumita substanță produc simptome specifice şi particulare, la fel, dacă un bolnav prezintă acele simptome în cadrul bolii sale, conform principiului similitudinii, el este sensibil la acțiunea remediului homeopatic respectiv. Putem înțelege această noțiune de individ sensibil prin analogie cu alergiile: primăvara, de exemplu, deși toată lumea este expusă la polen-uri, numai indivizii sensibili prezintă simptome de alergie
La început proving-urile homeopatice au fost făcute cu doze foarte putin diminuate, dar astăzi cele mai multe se fac cu diverse diluții homeopatice. Un proving cuprinde un număr mai mare sau mai mic de probatori cărora li se administrează substanța şi se desfășoară sub conducerea unor supervizori. Proving-urile moderne (conform indicațiilor Comitetului European pentru Homeopatie[2]) se fac în simplu sau dublu orb; fiecare probator ține un jurnal de proving în care notează toate simptomele apărute; la sfârșit toate simptomele sunt colectate, analizate şi verificate de către supervizori şi se redactează un raport de proving care este publicat.
A treia sursă a simptomelor din Materiile Medicale o reprezintă verificările clinice ale remediilor care au vindecat anumite simptome și boli. Este de asemenea o sursă de încredere și de aceea o mare parte din literatura homeopatică se ocupă de descrierea, uneori cu lux de amănunte, a unor cazuri vindecate. Din aceste cazuri se pot deduce nu numai simptomele vindecate, dar se poate completa de asemenea imaginea asupra indivizilor sensibili (a tipologiei), asupra cauzalitaților şi tipurilor de evoluție, asupra relațiilor între diferitele remedii homeopatice, asupra duratei de acțiune ş.a.m.d.
Lasă un răspuns