Consultatia homeopatica
Consultatia homeopatica. Particularități
Consultatia homeopatica trebuie să precizeze totalitatea semnelor și simptomelor (vezi si Jurj, G, „Principiul totalitatii simptomelor” pe https://www.drjurj.ro/homeopatie/principiul-totalitatii/ ) în toate detaliile lor ( vezi si Jurj, G, Semnele homeopatice si simptomele https://www.drjurj.ro/homeopatie/semnele-homeopatice-si-simptomele/ ) şi să ducă la prescrierea remediului corect, adică a acelui remediu care poate aduce vindecarea sau ameliorarea stării pacientului.
Prin consultatia homeopatica trebuie să se ajungă la:
1. diagnosticul medical, boala (sau bolile) de care suferă pacientul, trecutul său medical, antecedentele medicale patologice, fiziologice sau din familie. În acestă etapă, consultatia homeopatica nu diferă foarte mult de cea convențională, dar este mult mai amănunțită, încercând să aprofundeze nu doar bolile ci și contextul apariției lor și consecințele lor în existența pacientului.
2. diagnosticul homeopatic care are ca obiectiv stabilirea remediului homeopatic corect pentru momentul respectiv și a conduitei tratamentului homeopatic, prin acele simptome şi detalii care individualizează pacientul și afecțiunile sale .
În principiu, ca etape, consultația homeopatica nu diferă prea mult de cea convențională şi cuprinde etapele binecunoscute de interogatoriu, observaţie, inspecţie, ascultaţie, palpare etc., dar acordă o mai mare importanță detaliilor, care nu se referă numai la simptomele actuale ci și la toate detaliile care privesc viața pacientului. Consultatia homeopatica este o consultatie completă și complexă, așa cum mulți pacienți și-ar dori-o: în care medicul ascultă, este atent, este interesat de cadrul general al vieții pacientului și nu doar de numele bolilor sale, în care pacientul se poate exprima și are senzația că cineva îl ia în seamă.
De aceea, uneori, medicul homeopat trebuie să fie un bun psiholog: el trebuie să observe cu acuitate toate detaliile comportamentale și temperamentale ale pacientului, să sesizeze care sunt zonele sensibile ale psihismului său, punctele nevralgice sau sensibilitățile, care sunt posibile surse de stress ori dezechilibru. De asemenea, inspecţia şi consultul clinic trebuie să ia în seamă toate detaliile semiologice ale unor leziuni locale, să le precizeze forma, culoarea, profunzimea, aspectul şi modalităţile[1].
Una dintre legendele despre homeopatie este că, în general „consultatia homeopatica durează foarte mult”. Nu este neapărat necesar. Uneori, unii pacienții pur și simplu au o mare plăcere să vorbească despre ei înșiși, fără să spună de fapt lucruri semnificative, digresionând doar din plăcerea ( din păcate, uneori ipohondră) de a vorbi despre tot ce resimt ei. Faptul de asculta absolut toate aceste digresiuni nu este neapărat o dovadă că consultatia homeopatica este de calitate. Un bun medic homeopat trebuie să știe și să asculte, dar și să întrerupă, când pacientul nu e concentrat și merge pe automatisme. Timpul pentru un consult nu este o valoare în sine. Consultatia homeopatica nu este psihoterapie, pentru acest tip de terapia există alți specialiști, deși perceptia homeopatica se referă la multe aspecte psihologice.
Ceea ce puțini homeopați, dar și pacienți, înțeleg, este aceea ca consultatia homeopatica are o anumită tensiune internă, că nu este în întregime relaxată (deși uneori pare așa) ci implică o concentrare a atenției intensă, din partea amândurora. Cu cât cei doi participanți la acest act de comunicare sunt mai atenți (dar nu crispați), cu cât respectă mai mult timpul lor împreună și sunt mai receptivi unul la altul, cu atât timpul de consultație scade, dar intensitatea ei comunicativă crește.
Consultația homeopatica este o investigație, este o căutare a ceva semnificativ, este o identificare și urmărire atentă a semnelor prin care putem identifica diagnosticul homeopatic, adică remediul corect. Dar în același timp este și un fel de happening: se pornește de la un anumit motiv și apoi comunicarea si consultatia homeopatica se desfășoară cu de la sine putere, sub supravegherea medicului, care în timpul acestei ”întâmplări” caută semnificații cu ajutorul partenerului său de comunicare, pacientul.
În consultatia homeopatica, totul depinde de relație, de disponibilitatea de comunicarea a pacientului, dar mai ales de modul de înțelegere a medicului, de experiența sa, de capacitatea sa de a valoriza corect simptomele cele mai caracteristice și, în cele din urmă, de capacitatea sa de a decide pentru remediul corect sau pentru o atitudine potrivită momentului [2].
Consultatia homeopatica în acut
În cazurile acute consultatia homeopatica este de obicei mai scurtă pentru că sunt suficiente câteva simptome foarte pregnante, bine individualizate, care se referă la modul în care pacientul își face „propria boală”; este important ca medicul homeopat să aibă imaginea corectă a bolii tipice pentru a putea deosebi simptomele comune ale acesteia de simptomele particulare pacientului şi definitorii din punct de vedere homeopatic pentru remediul corect. O bună şi clară întrebuinţare a „crucii lui Hering” (localizare, senzaţii etc.) aplicată simptomului celui mai intens şi luarea în considerare a unor concomitenţe sau cauzalităţi specifice duce de obicei la o prescriere curativă. În cazurile acute nu trebuie ignorată boala, cum clamează unii homeopaţi, ci trebuie doar bine individualizată. Astfel putem avea o „angină de Mercurius”, o „pneumonie de Bryonia” sau „o toxiinfecţie alimentară de Arsenicum” care, bine recunoscute, cedează spectaculos la remediul respectiv. În cazurile acute nu este adevărat că tratamentul homeopatic este de lungă durată; remediul corect administrat în potenţa potrivită acţionează surprinzător de repede.Tratamentul homeopatic poate acționa rapid și eficient dacă remediul actual este recunoscut, și asta ține de știința și experiența homeopatului.
Mai jos, un caz tipic de amigdalita cu amigdale hipertrofice, edematiate, ” parcă ar fi săculețe ”, unite pe linia mediana, de Apis
Un alt tip de amigdalită, cu amigdale hipertrofice, dar criptate, putem vedea într-un caz de Baryta carbonica.
Consultatia homeopatica in cazuri cronice
Pe de altă parte, este adevărat că în afecțiunile cronice tratamentul homeopatic este de lungă durată, dar aceasta se întâmplă în primul rând pentru că obiectivul tratamentului este diferit, în cel mai bun caz vindecarea pacientului și nu doar simpla paleaţie a simptomelor. În bolile cronice, consultatia homeopatica are drept scop stabilirea unei conduite terapeutice prin care, dacă este posibil ( și nu este posibil întotdeauna) să se vindece boala, sau, să ducă la ameliorări de lungă durată, cu ameliorarea a ceea ce actualmente este o noțiune definitorie în medicina modernă: calitatea vietii.
De exemplu, într-o rinită alergică, un medicament antihistaminic duce la suprimarea simptomelor dar nu la vindecarea mecanismelor patologice; în aceeași boală, tratamentul homeopatic are ca obiectiv dispariția alergiei şi nu doar (sau în primul rând) dispariția rinoreei. Este o deosebire de perspectivă între modul în care cele două paradigme medicale abordează aceeași problematică. Prin medicația alopatică simptomele ( scurgerea nazală, mâncărimea, congestia) sunt reduse sau suprimate, dar cauza rămâne actuală. Prin homeopatie, nu doar simptomele sunt combătute ci și terenul alergic în sine. Faptul că un individ face o alergie înseamnă că ceva din organismul lui refuză o parte a lumii din jur. De ce? Pot fi cauze genetice sau conjuncturale, de multe ori neprecizate: pur și simplu alergia apare. Pentru consultatia homeopatica este important să deceleze aceste cauze , cât, și cum, de ce, când, și în ce fel, ce ameliorează , ce agravează.
În cazurile cronice consultatia homeopatica este mai laborioasă , dar totul depinde de nivelul de comunicare între medic şi pacient, de înțelegerea pacientului de către medic şi, în cele din urmă, de ştiința şi experiența acestuia. Spre deosebire de afecţiunile acute, în cazurile cronice ceea ce contează este găsirea remediului tipologic, iar în consultatia homeopatica uneori este necesar ca medicul să stabilească niște date generale despre constituția, tipologia, diateza (miasma) pacientului.
Constituția pacientului derivă din datele sale antropometrice, psihosomatice şi caracteriale; este o noțiune importantă mai ales la copii, unde ea se poate stabili uneori „dintr-o privire”; astfel există constituții carbonice (rubiconde) fosforice (longilini) fluorice (cu dismorfisme) etc.
Tipologia se referă la datele cele mai caracteristice, „tipice” pacientului şi, în cele din urmă, la remediul similar, tipologic sau de fond al acestuia. Remediul tipologic este de mai mare profunzime şi mai stabil decât remediile conjuncturale care se dau pentru anumite afecțiuni specifice sau pentru afecțiunile acute.
Diateza (sau în terminologia hahnemanniană, miasma) este o noţiune care se referă la tendințele patologice dobândite sau înnăscute care fac mai probabilă apariția unor afecțiuni. Este vorba de predispoziţii morbide care se pot actualiza sau nu şi care influențează pattern-ul reacţional al pacientului. Hahnemann a vorbit de trei miasme: psora (cu tendinţa de a face afecţiuni cutanate pruriginoase), sicoza (tendinţa la sindroame secretorii şi la neoformaţii) şi sifilisul (cu tendinţa la ulceraţii şi distrucţii organice). La acestea s-au mai adăugat tuberculinismul şi cancerismul, dar nu toţi homeopaţii sunt de acord cu aceste noţiuni. Ele pot fi totuşi de folos pentru că îngustează oarecum spectrul alegerii remediului şi pot da o imagine mai exactă asupra evoluţiei pacientului[3].
Lasă un răspuns