Există cazuri homeopatice ?

Există cazuri homeopatice ?

În decursul timpului fiecare dintre disciplinele medicale actuale, considerate ca specialități, a ajuns să-și precizeze, mai mult sau mai puţin clar, propriile „cazuri”. Un medic generalist, ce se simte excedat de dificultatea unui caz, nu are resentimente și nici probleme de conștiință atunci când consideră „un caz chirurgical” și îl trimite la chirurg, ori „un caz de endocrinologie” pentru a-l trimite, deplin convins că și-a îndeplinit datoria, la endocrinolog, ori „un caz ORL” pentru a face o trimitere către specialistul în cauză. Există însă oare și ” cazuri homeopatice”? Și, dacă da, prin ce le recunoaște? Cum ne putem gândi la ele?

Este o cutumă – şi o datorie, benefică – în domeniul vieții medicale ca pacienții să ajungă la specialiștii care le pot rezolva problemele. Iar aceasta se realizează printr-un demers dublu: medicul curant recunoaşte că în cazul dat i se depăşeşte competenţa (ori mijloacele), dar în acelaşi timp recunoaşte cărui domeniu de competenţă aparţine cazul pacientului şi îl referă specialităţii în cauză. Uneori, marele merit al medicului generalist este tocmai acela de a ști unde, la cine, să trimită bolnavul pentru care mijloacele uzuale ale generalistului sunt insuficiente, inadecvate sau incompetente.

Prin educația universitară și postuniversitară, fiecare medic știe destul de bine nu numai ce să trateze, cât, mai ales, ce să nu trateze de unul singur, ce să trimită (de urgență sau nu) către alte specialități ori nivele de competență medicală superioară. Este chiar un titlu de glorie pentru generalist să identifice o problemă medicală mai specială, un diagnostic mai rar, și să îl trimită la o clinică de specialitate unde acea problemă ar putea fi rezolvată, prin competenţele şi mijloacele specializate ce le revin în ziua de astăzi specialităților medicale.

În fiecare zi de cabinet mă confrunt cu o problemă: mulți dintre pacienți mă întreabă dacă, de exemplu, astmul (psoriazisul, adenoidismul, anxietatea, etc.) ”se poate trata homeopatic ”? La fel, o seamă de colegi, oameni de perfectă probitate de altfel, mă apelează pentru cazuri ce li se par lor mai stranii şi mă întreabă, de exemplu „homeopatia poate trata o candidoză?” ori „un caz de insuficienţă vertebrobazilară clar diagnosticată?” Răspunsul meu invariabil la astfel de întrebări este acela că merită să încercăm, dar numai după ce văd pacientul și fac o consultație homeopatică. Toate aceste cazuri pot deveni ” cazuri homeopatice ” cu condiția să fie văzute și evaluate din perspectiva acestei discipline. În realitate, problema este cu mult mai importantă decât aceea a unei simple încercări terapeutice. Este vorba de o problemă de principiu: oare am făcut un efort destul de consistent de a ne defini – şi aici mă refer la întreaga comunitate homeopatică – specialitatea?

Din moment ce homeopatia „încearcă” aproape la fiecare caz ceva, este oare ea, ca disciplină, o simplă întâmplare, care uneori reușește, alteori nu, sau îşi are propriul domeniu de definiție în cadrul specialităților medicale? Există un domeniu homeopatic al terapeuticii medicale? Altfel spus, prin ce anume să recunoască confrații din alte specialități – în primul rând medicul generalist – că un caz anume este de trimis la un homeopat și nu la altă specialitate? Prin ce anume există cazuri homeopatice?  Cazuri în care, numai (sau în primul rând) homeopatia este cea care aduce vindecare, ori mai multă ameliorare decât oricare dintre celelalte discipline medicale moderne? Şi dacă da, prin ce anume se caracterizează un astfel de caz? Prin ce caracteristici poate recunoaşte confratele nostru – medic de familie sau specialist – că bolnavul pe care îl are în faţă este un bolnav ce ar avea un maxim de beneficiu de pe urma tratamentului homeopatic? Şi, mai ales, prin ce anume poate recunoaște bolnavul însuși că este cazul să se adreseze unui medic homeopat?

Din păcate, deocamdată, la noi în țară, răspunsul este foarte simplu: după ce a epuizat mai toate specialitățile și terapiile convenționale ori mai puțin convenționale, bolnavul apelează la homeopatie ca la o ultimă variantă, ca la o altă încercare. Nu arareori, medicul homeopat se confruntă cu situaţia în care pacienţii săi sunt dintre cei mai disperaţi şi mai „trataţi” (sic!) dintre pacienţi. Homeopatia să fie doar un fel de coş de gunoi al nereuşitelor alopatiei sau are dreptul şi puterea să îşi afirme propria vocaţie terapeutică? Oare își poate afirma vocea sa clară şi distinctă în ansamblul terapeuticii moderne, care să îi confere o personalitate astfel încât orice medic de altă specialitate să poată identifica un caz homeopatic și să îl refere, conform cutumelor confreriei medicale, acelui specialist de la care este de așteptat o rezolvare pe care nici o altă specialitate nu o poate oferi în aceeași măsură?

Cazuri homeopatice: un posibil algoritm

Ca prim punct de discuție, aș propune un algoritm de bază, ce poate fi agrementat, atât de alopați cât și de homeopați.

Întâi, există numeroase cazuri de suferință a pacienților, în care, în ciuda investigațiilor de tot felul, nu se poate stabili un diagnostic clar, deși pacienții au simptome și semne. Aceste simptome sunt uneori categorisite drept psihosomatice, sau ca tulburări nespecifice, (de exemplu diaree înainte de orice examen, sau orice eveniment important) și pot fi cauză a scăderii calității vieții. Acestea pot deveni cazuri homeopatice, tocmai pentru că nu există un diagnostic de boală.

În al doilea rând, un pacient poate prezenta recurențe, tulburări care se repetă, fie de tip viral ( de exemplu, răceli frecvente), fie de tip reacțional (diaree  și balonare la fiecare consum al anumitor alimente: lapte, fructe, carne, etc.). Aceste recurențe pot fi datorate unor deficiențe imune, sau reprezintă pur și simplu particularități ale fiziologiei pacientului. Deși punctual pot fi tratate și alopatic, reprezintă cazuri homeopatice atunci când este vorba de tratamentul predispozițiilor sau de prevenirea acestor afecțiuni.

În al treilea rând, în timpul unor boli bine definite ca diagnostic, pacienții manifestă simptome diferite ( față de standardele definite ale bolii), particulare, chiar stranii, greu de explicat și greu de încadrat în imaginea ”tipică” de boală. Aceste simptome sunt în general, considerate periferice și sunt ignorate în cursul tratamentului alopatic. Uneori la remisiunea bolii diagnosticate, aceste simptome dispar, dar alteori nu. Deşi alopatia consideră boala vindecată, pacientul suferă în continuare de aceleaşi probleme sau se confruntă mereu cu aceeaşi configuraţie simptomatică. Este el vindecat?

Răspunsul alopatiei este un da aproximativ, dar câtuşi de puţin concordant cu ceea ce simte pacientul. El suferă -continuu sau recurent – dar este considerat „vindecat” deși continuă să nu-i fie bine, să se simtă bolnav. La copii, mai ales, această situaţie e foarte frecventă. Copilul e „vindecat” de amigdalită, bronşită etc., dar continuă să fie sensibil, să se îmbolnăvească mereu. De unde alte antibiotice, alte medicamente, dar nimeni nu ia în seamă faptul că acel copil, de exemplu, e sensibil la vremea umedă, la ceață, la ploaie. Un medic generalist atent va decela această sensibilitate particulară, dar nu are cadrul conceptual pentru a o valoriza, sau, cu alte cuvinte nu o poate trata. Alergologul va ridica din umeri (umezeala nu este un alergen), pneumologul așijderi, ORL-istul va trata amigdalita, dar toţi aceştia nu au nici un fel de mijloc de tratat sensibilitatea la umezeală. Drept care pacientul va continuă să se „vindece”, dar să nu fie vindecat și să facă din nou și din nou aceeași amigdalită (bronșită, astm, ș.a.m.d.) păcătoasă până la extirparea amigdalelor sau la instituirea unui tratament cortizonic, supresiv, adeseori  inutil şi imunodepresiv.

Singurul care  poate lua în considerare această sensibilitate particulară, la fel ca și alte sensibilități și particularități, fizice, psihice sau de reactive și pentru care ea are o semnificație este homeopatul. Homeopatul este singurul care poate valoriza astfel de simptome aparent periferice bolii, care nu țin de diagnosticul propriu zis ci de interpretarea individuală a suferinței. Sunt simptome particulare, stranii, neîncadrabile în diagnosticul de boală, ce țin de individualitatea pacientului, dar care îl afectează în mod direct, având recurență sigură în aceleași condiții.

Cuvântul  cheie pentru a caracteriza un caz homeopatic este individualizarea suferinței. Dacă ar fi să descriem caracteristicile unor  ”cazuri  homeopatice”  acestea ar fi:

–         Simptome foarte individualizate, particulare, stranii în asociere sau nu cu anumite boli. Localizări, modalități, senzații și concomitențe neobișnuite ale unor simptome.

–         Asocierea neobișnuită a unor boli și simptome, configurații interesante și neașteptate de simptome, semne, boli.

–         Recurențe ale unor tulburări, legate sau nu de anumite evenimente sau condiții, fie exterioare (de exemplu climatice ori alimentare), fie interioare (emoții, frici, anxietăți etc.).

–         Modificări ale sistemului imun, fie în exces ( alergii, boli autoimune), fie în deficit ( recurențe, sensibilități).

–         Rezistența la tratamentul alopatic, chiar bine indicat conform diagnosticului

–         Remanența unor simptome după tratament alopatic

–        Boli sau simptome apărute după traume emoționale, după stress profesional sau de orice altă natură. Este vorba de afecțiuni cu o cauzalitate puternică, după care pacientul nu s-a mai simțit bine ( ”never well since…”)

Prin aceste repere, sper să fi ajutat la definirea noțiunii de  ”cazuri homeopatice” [1], acele cazuri ce ar trebui să se adreseze în primul rând homeopatiei și în care această disciplină poate oferi maximul de beneficiu.

[1] există numeroase baze de date cu cazuri homeopatice rezolvate. Vezi, de exemplu http://hpathy.com/clinical-cases/ ,                                      sau http://www.wholehealthnow.com/homeopathy_pro/cured_cases.html, sau experientele unor pacienti pe http://www.homeopathyheals.me.uk/site/homeopathy-methodology/88-homeopathy-cases-homeopathic-records-homeopathic-cured-cases

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *